Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACOPERI CU O PÂNZA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 77 pentru ACOPERI CU O PÂNZA.

Grigore Alexandrescu - O nuntă

... celor mai nevinovate planuri, mă oprește de a vă mulțumi, căci mireasa, afară de celelalte podoabe, purta pe cap un lung șal de pânză ce i se pogora până la picioare. Statornic în dorința de a vedea figura acelei femei, o urmai la biserică cu mulțimea nuntașilor și mă așezai lângă dânsa, căci am avut totdeauna o slăbiciune deosebită pentru mirese — se înțelege, pentru ale altora — din ziua de când se numesc femei și până când încetează de a ... religioase se săvârșiră, și pâinea cu vinul sfânt fură gustate de mireasă sub statornicul ei voal. Când zic gustate, va să zică mâncate și băute cu desăvârșire, paharul ce era ca de o litră nemaicuprinzând în urma acestei operații nici o picătură de vin. Mâhnit de neplăcutul rezultat al cercărilor mele, mă întorsei cu nunta la casa socrului, unde se începură în bătătura gunoioasă danțurile și hora. Orchestra nu era numeroasă: doi lăutari trențăroși alergau împrejurul cercului, cântând la ... era, după cum pricepui, o mare cinste pentru acela în favorul căruia se făcea; pentru că toți ceilalți cavaleri se păreau a privi cu ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! TIPĂTESCU: Mișel! PRISTANDA: Curat mișel! TIPĂTESCU: Murdar! PRISTANDA: Curat murdar! TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege! PRISTANDA: Nu s-alege! TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine! PRISTANDA: Curat ca un câine! TIPĂTESCU: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade) PRISTANDA: Cum vă ... om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul. PRISTANDA (uitându-se pe sine și râzând): Curat condei! (luându-și numaidecât ... de!... să ne așteptăm de la dumneei la o protecție... TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o de glumă. Nu știe și nenea Zaharia și ea că ești omul nostru... PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, și al coanii Joițichii, și al lui ... le dau eu voturi. PRISTANDA: Da' să vedeți ce s-a-ntâmplat... coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Cațavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... muguri se hrănesc. Potârnichile le prindeau pe la arii cu mrejele, iară găinușele le smomeau cu mănunchiuri împănate, ce le aninau de crengile mesteacănilor, unse cu o substanță cleioasă. Ele se adunau la momeala aceea, atrase prin sunetul unui fluieraș, ce imita glasul cocoșeilor. Care se punea pe creangă, acolo rămânea, iară ... amandic și Remedia amoris 3, zice că dibaciului vânător și curtezanului iscusit îi trebuiesc trei însușiri: hâtrie, răbdare și prevedere. Eu sunt de perfect acord cu marele poet, care a pățit-o din cauza vânătorii de amor, că fără aceste calități vânătoarea are numai puține șanse de reușire. Câteodată pasiunea aceasta, dacă nu-i înfrânată de răbdare ... în salamură, scoteau costrășii și crapii cei Porc sălbatic solitar. mai mari din poloboace, spre a-i usca la soare. Acest product e o marfă foarte profitabilă, ce se vinde cu mii și mii de kilograme în toată Basarabia și în guvernămintele învecinate, poporului rus­tic, mai ales însă taberei de cosași și lucrătorilor de câmp ... Africa sau America. Dar, în scurt, — ce-i jumătate de secol — toate s-au schim­bat, s-au șters, au dispărut, lăsând numai o ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... care buza răsfrântă mi se părea un semn sigur de distincție. Îmi schimbam hainele de mai multe ori pe zi, mă pudram și dădeam chiar cu roșu. Mă comparam cu ceilalți studenți, mă găseam cel mai bine și, în dragoste, succesele mele mi se păreau indiscutabile. Totuși, până atunci, aventurile fuseseră foarte vagi. O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care — vedeam cu ciudă — îmi întârzia planurile, însă în același timp mă și consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să am cunoștințe. Vorbeam cu toate fetele urâte. Curios, ca să intru în vorbă cu ele, nu simțeam nici o emoție. Voiam să fiu încântat cu orice preț, și la început n-am băgat de seamă că, în definitiv, eram tot așa de singur. Față de o urâtă eram incapabil să mă angajez în vreun fel. Priveam însă din fundul amfiteatrului și mă felicitam că lipsea încă puțin ca să cunosc pe ... se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o ...

 

Mihai Eminescu - Împărat și proletar

... și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ... fruntea lor, Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. Religia - o frază de dânșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată, După ce-amar muncirăți mizeri viața ... gol ce râde Cu mutra de vândută, cu ochi vil și viclean. O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți Ca să vedeți ce bine prin bine o să ias'; Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbăreț, Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț. Formele se schimbară, dar răul a rămas ... ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

... putere. Apoi târgul se arătă din ce în ce, și calul, care mai venise o dată, întrezări parcă grajdul mic unde îl așteptase, atuncea, ieslele cu fânul proaspăt. Era răcoare, nu se găsea măcar o ferestruică prin care să străbată căldura cât de cât. Și-n fața lui i se păru că se ridică deodată, în fund, o iesle mare-mare, în care un cal, doi, o sută mănâncă strașnic din iarba coaptă și că pentru dânsul e un locușor mic deoparte. O să încapă tocmai bine. Lovitura unei vergi îl făcu să tresară. Până la târg nu era mult. Vântul iar se curmase, pădurea pe margini stătea ... acoperite cu stuh, ale satului, se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. Câțiva purcei fugiră, guițând, din drum; un câine se luă după el, lătrând amarnic; o femeie se întorcea de la fântână cu o tivgă plină cu apă pe umăr. La poarta țarinei stătură. Stăpânul său se coborî, deschise poarta, căci jitarul lipsea, nu mai încălecă, îi aruncă dârlogii peste oblâncul șeii ... de colbul de aur al florilor prin care zburase. Calul o lăsă, o simți cum iese și pornește, sprintenă, ...

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... ca pe-o umbră, abia îl înțelegi. Deodată crâșcă fierul în dosu-unei firide. A unei tainiți scunde intrare se deschide, De sub o mantă lungă se-ntinde-o albă mână, Ce ține o făclie aprinsă de rășină, Care îi bate-n față și-i luminează chipul... Pe-un stâlp tăiat, orlogiul își picură nisipul. Brigbelu ce cu Sarmis e frate mic de-a gemeni ­ Ca umbra cu ființa sunt amândoi asemeni ­ Încet înaintează, făclia și-o ridică Ș-urechea ațiind-o el asculta: ,,Nimică! Un ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ... aduce aminte De-o veche povestire, cu jalnice cuvinte. Cu glasul lui ce sună adânc, ca de aramă, El noaptea cea eternă din evii-i o recheamă, Arată cum din neguri cu umeri ca de munte Zamolxe, zeul vecinic, ridică a sa frunte Și decât toată lumea de două ori mai mare, Își pierde-n ... creat vreodată Un chip mai blând, mai gingaș decât ăst chip de fată! Gândirea ta, divine, abia putu s-adune Din mii minuni din lume o singură minune, Căci numai ție singur îți fuse ...

 

Mihai Eminescu - Călin

... luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip ... unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă, Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă.

 

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

... luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip ... unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă, Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă.

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... a lui sân, Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept... Așa fel zi și noapte de veacuri el stă orb, Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate, El numără în gându-i zile nenumărate, Și fâlfâie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripile-ostenite un alb ș-un negru corb. Arald atunci coboară de pe-a lui cal. C-o mână El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit: - "O, mag, de zile vecinic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a ... aspre trecu peste-a lui frunte. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile în urmă în vechi țâțâni s-aruncă. O candelă bătrânul aprinde - para lungă Se nalță-n sus albastră, de flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept... Cu mâna-ntinsă magul îi face semn să șadă, Arald cu moartea-n suflet, a gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

... și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci ... locaș de om. Copiii sunt galbeni și slabi, zdrențăroși și fără chef, căci la Paște n-au cu ce se înnoi, la Moși n-au cu ce să-și cumpere fluiere și hârâitori. Zmeurile nu mai vâjâie pe la Sân-Petru. Dascălul Nicuță nu mai cântă ...

 

   Următoarele >>>